POVESTI - SIR DE MARGARITARI

A fost odata un fecior de boier mare, si dupa ce cutreierase tarile, razbatand prin toate unghiurile, se intorcea la mosia sa. Si trecand printr-o canepiste, vazu trei fete ce munceau la canepa. El isi cauta de drum in treaba lui, fara sa ia aminte la cele ce tot spuneau fetele. Cand ajunse la urechile lui niste vorbe ce-l trezi, caci era dus pe ganduri. Se intoarse la fete si le intreba:
- Ce ati zis, fetelor?
- De m-ar lua pe mine feciorul ala de boier ce trece p-aci, eu i-as imbraca curtea cu un fus, zisese fata cea mai mare.
- De m-ar lua pe mine feciorul ala de boier ce trece p-aci, eu i-as satura curtea cu o pita, zisese fata cea mijlocie.
- De m-ar lua pe mine feciorul ala de boier ce trece p-aci, eu i-as face doi fetilogofeti cu totul si cu totul de aur, zisese fata cea mica.

Dupa ce ii spusesera fetele ce zisesera, el statu de se socoti gandindu-se: ma, ca ce sa fie asta? Apoi dupa ce se mai razgandi, zise fetei celei mici:
- Fetico, mie imi placu vorbele tale mai mult decat ale surorilor tale. Daca vrei sa mergi cu mine, eu te iau de sotie, numai sa-ti tii cuvantul.Si cum sa nu fi voit fata; caci era un brad de flacau, chipes si dragalas, nu gluma.Fata se rosi la fata ca un bujor; apoi, dupa ce mai statu nitel la chibzuiri, intinse mana si ii zise:
- Ai, sa fie bine. Daca tu vei fi orandul meu, nu scap eu de tine, nici tu de mine, macar de s-ar pune nu stiu cine si crucis si curmezis.Feciorul de boier lua fata si se duse cu dansa la mosiile lui. Acolo avea el niste palaturi cum nu mai vazuse ea. Se cununara, facand o nunta de se dusese vestea in sapte tari, si facura tot ce trebuia pentru rostul casatoriei lor.

Nu trecu mult si fata ramase grea si ea ca toata lumea. Cand auzi feciorul de boier una ca asta, nu mai putu de bucurie, si porunci numaidecat sa-i faca un leagan numai de matase, in care sa-si puie copiii.
Feciorul de boier, cand isi aduse acasa nevasta, ii dete, pentru trebuintele ei, o fata a unei bahnite de tiganca ce-si tinea zilele prin curtea boierului cu ce se indurau stapanii. Procleta de cioara cum vazu fata, ii puse gand rau.Cand sosi ceasul nasterei, fiul de boier nu era acasa, ci dus intr-ale sale. Doamna casei trimise pe tiganca sa aduca o moasa. Ea aduse pe muma-sa. Aceasta, cum veni, ii zise:
- Milostiva noastra doamna, manca-ti-asi ochisorii, la noi p-aci este obicei ca doamnele cand are sa nasca, sa se suie in pod si moasa sa stea cu ciurul la usa podului si asa sa faca.Doamna ii raspunse:
- Bine, bunico; daca asa va este obiceiul p-aci, asa sa facem.

Ea, biet, nevinovata cum era, nici prin gand nu-i plesnea ca intru aceasta era o viclenie din cele mai spurcate. Ea se stia curata la inima. Facuse tutulor bine. Nu se astepta, deci, ca cineva sa aiba macar o umbra de cugete pangarite pentru dansa.Ea crezu. Si suindu-se in pod, facu, cum zisese, doi feti-logofeti cu totului, totului de aur, in ciurul pe care il tinea tiganca la gura podului. Cum vazu copilasii asa de frumosi, gasperita de cioara, ce sa faca ca sa ponoseasca pe doamna sa? Se duse numaidecat si ingropa copilasii in baligarul de la grajd, si luand doi catei de la o catea ce fatase de curand, ii arata doamnei sale, zicandu-i:
- Iata, stapana, ce facusi dumneata.

Se manie fiul de boier cand vazu o astfel de batjocura, si ca sa o pedepseasca, lua de sotie pe tiganca, iara pe fosta lui nevasta o facu slujnica.Biata femeie vazu bine nedreptatea ce i se facu: dara neavand incotro, tacu si rabda cu nadejdea in Dumnezeu ca-si va revarsa mila lui asupra ei, si va da odata, odata, la iveala nevinovatia sa.Si mai trecand catava vreme, iata, mare, ca rasari din baligarul unde fusesera ingropati copiii doi meri. Coaja acestor meri era suflata cu aur, de lucea ca ziua, cand noaptea era intuneric bezna. Ei cresteau intr-o zi ca intr-un an, si dupa putin se facura mari.Tiganca, care stia blestematia ce facuse, se temu, vazand frumusetea merilor, si zise barbatului ei, tatal copiilor rapusi de dansa:

- Ma, mie mi-a venit asa sa te indemn a taia merii aia ce cresc langa grajd, si din ei sa faci, din doi, doua scanduri la pat, ca tot ne lipsesc cateva scanduri.
- Bine, fa, raspunse fiul de boier, cum sa taiem noi a mandrete de meri? Nu, vezi, tu, ca sunt de poveste? Cine mai are asemenea meri?
- Fie, mie mi-a venit asa, ca sa-i tai; ca tu de nu-i vei taia, eu nu mai mananc paine si sare cu tine pe un taler.Si neputandu-se cotorosi de dansa, fiul de boier puse de taie merii si facu dintrinsii scanduri, le puse la pat si se culcara pe dansele.Peste noapte tiganca auzi cum vorbea scandurile.
- Dado, zicea una, caci copiii era un baiat si o fata, dado, zise baiatul, greu tie tie?
- Greu, raspunse fata, caci este pagana pe mine. Dara tie, greu iti este?
- Mie nu-mi este greu, zise baiatul, ca este tata pe mine.

Cum pricepu tiganca ca vorbele scandurilor o vor duce la pierzare, de le va auzi fiul de boier, nu mai dete nici pic de somn in genele ei pana dimineata.
- Barbate, ii zise blestemata de cioropina, cum se lumina de ziua, sa tai scandurile alea de le-am pus ieri la pat; caci am visat niste vise urate asta noapte.
- Bine, fa, ii raspunse el, cum sa taiem ale scanduri asa de frumoase?
- Eu nu stiu; tu daca nu le vei taia, eu ma duc si ma dau de rapa.

Ca sa scape de cara ei, fiul de boier puse de taie scandurile, facandu-le tandari marunte. Iara spurcata astupa toate gaurelele casei si puse scandurile pe foc de arsera. Totusi doua scanteioare se strecura pe cos si picara in gradina. In locul unde cazura acele scantei, rasari indata doua steble de busuioc. Boierul avea un mielusel ce crestea si el prin curtea lui; acesta scapand in gradina, manca busuiocul, si indata i se auri lana. Si asa de frumos se facu mielul, incat nu se mai gasea pe lume un altul asa de frumos ca acesta.Crapa fierea intr-insa de necaz cand vazu mielul; caci tiganca pricepu ca acesta nu era lucru curat pentru dansa. Si dupa ce mai trecu catinica vreme, zise barbatului ei, cand il vazu cam cu voie buna:

- Cum as mai manca carne din mielul ala al nostru!
- Nici sa te gandesti la una ca asta, ca mie mi-este drag, ii raspunse fiul de boier.Vazu tiganca ca de asta data nu i se prinde vorba, o intoarse la viclenie.Se facu bolnava. O saptamana incheiata isi chinui barbatul cu gemetele ei. &Intro noapte se facu ca rasare din somn; si daca o intreba barbatu-sau, ca ce i s-a intamplat, ea ii raspunse:
- Am visat ca unde venise o descantatoreasa si unde imi zicea ca daca voi sa ma fac sanatoasa, sa cer de la tine sa tai mielul ala al nostru si sa-i mananc drobul.
- Fugi d-acolo, nevasta, ii raspunse el, ce stai tu de vorbesti? Unde s-a mai vazut pe lume un miel asa de frumos? Cum sa-l taiem? Mai bine sa aducem pe toti vracii sa-ti dea leacuri care sa te faca sanatoasa.
- Leacul meu asta este, ii mai zise ea. Daca nu vrei sa tai mielul, inteleg ca tu vrei sa mor eu.

Si, neavand incotro, fiul de boier puse de taie mielul si-l dete la bucatarie sa-l gateasca.Gasperita se duse indata in bucatarie si puse la cale ce sa se faca cu mielul, ca sa nu mai ramaie nimic din el. Trimise matele la parau, cu o credincioasa d-ale ei, ca sa le spele, dupa ce numara pana si cel mai mic matisor, si-i spuse ca va plati cu capul ei de va pierde vreun crampei din ele. Credincioasa bahnitei, spalandu-le la parau, nu stiu cum facu si rupse un capatai. De frica, il dete pe garla.Dupa aceea se intoarse acasa, aduse toate matele si le dete iarasi la numar.A doua zi ducandu-se fosta sotie a boierului la parau cu cofa sa aduca apa, se uita la vale pe rau si vazu acolo pe un damb doi copilasi, jucandu-se cu doua mere de aur, de lucea pamantul, si ramase acolo pana seara uitandu-se cu jind la dansii, caci ei ii da in gand ca poate sa fie copiii dansei.Intorcandu-se acasa, o lua spurcata de cioroaica la batai.Dara ea zise:

- Nu ma mai bate, stapana, ca ce-mi vazura ochii, o saptamana sa te tot uiti, si tot nu te indestulezi.Daca auzi asa, se duse si cioroaica, si in adevar ca si ea se uitase acolo privind la copilasi. Si cum si-ar aduce aminte oare a se departa, cand vedea asa frumusete nemaiauzita? Se jucau copiii si se zbenguiau, de-ti era draga lumea sa privesti la dansii.Intepenise impielitata, zgaindu-se cu ochii acolo. Si venind mama copiiilor si trezind-o din buimaceala in care cazuse:
- Vezi, stapana, nu-ti spuneam eu ca nu te poti indestula de o asa frumusete, de te-ai uita nu stiu cat?Procleta le puse gand rau, si tot planuia, cum ar face ca sa-i rapuie.Intr-acestea venea lume dupa lume de se uita la dansii. Din toti privitorii o baba batrana, mai priceputa, dorind si ea sa-i aiba de feti ai ei, ducandu-se acasa, aduse cu dansa o furca mica si un toiegel. Cu acestea se duse in marginea raului si, aratandule aceste unelte, ii striga cu un grai duios.

Cum vazura copiii aceste lucruri, odata se repezira la dansele; si fata puse mana pe furca, iar baiatul pe toiag.Luandu-i baba cu sine, ii imbraca cu niste zdrente si ii duse acasa la dansa.Nu trecu mult dupa aceasta, si boierul facu claca, adunand pe toti copiii si fetele din sat ca sa insire margaritare. Se duse si baba cu copiii ei.Acolo, la sezatoare, unde se stransera toti de vorbea la verzi si uscate, spuind la glume si la ghicitori, sta si feciorul de boier.El se intamplase in acea zi sa fie cu voie buna, si zise:

- Stiti ce? copii! Decat sa flecariti la glume si la cate nagode toate, mai bine spuneti-va fiecare basmul sau.Toti intr-o glasuire priimira de buna cugetarea boierului. Si spusesera unii, una; altii, alta; pana ce veni si randul copiilor babei, ca sa-si spuie si ei basmul lor. Dara ei sfiiciosi, cum ii lasase pe ei Dumnezeu, raspunsera:
- Apoi, de, boierule, noi ce sa spunem? ca nu stim nici un basm.
- De! nu va mai fandositi acum. Spuneti si voi, ia, ce v-ati pricepe.Atunci baiatul incepu:

- “A fost odata trei fete cari munceau in canepiste, insir-te margaritari; si trecand p-acolo un fecior de boier mare, insir-te margaritari.
Fata cea mai mare zise: “De m-ar lua pe mine de sotie feciorul ala de boier, eu i-as imbraca curtea cu un fus.” Insir-te margaritari.
Fata cea mijlocie zise: “De m-ar lua pe mine de sotie feciorul ala de boier ce trece p-aci, eu i-as satura curtea cu o pita.” Insir-te margaritari.
Fata cea mai mica zise si ea: “De m-ar lua pe mine de sotie feciorul ala de boier, eu i-as face doi feti-logofeti cu totul si cu totul de aur.” Insir-te margaritari.
Feciorul de boier lua de sotie pe fata cea mai mica si, daca o duse acasa, ii dete spre slujba pe fata unei tigance.”

Afurisita de tiganca cum auzi inceputul unei astfel de basm prinse a zice:
Un taciune,
S-un carbune,
Taci, baiete, nu mai spune.
Iara boierul zise si el:
Un carbune,
S-un taciune,
Spune, baiete, spune.
Baiatul incepu iarasi:

- “Mai trecu ce mai trecu si sotia boierului ramase grea. Cand fu la ceasul nasterii, boierul nu era acasa. Sotia lui trimise pe tiganca sa-i aduca o moasa; si ea aduse pe ma-sa. Insir-te margaritari. Bahnita de ma-sa daca veni zise ca pe la dansii p-acolea este obiceiul ca doamnele cand nasc sa se suie in pod si moasa sa stea la usa podului cu ciurul. Doamna crezu. Se urca in pod si nascu doi feti-logofeti cu totului, totului de aur. Insir-te margaritari.Cioroaica cum vazu minunea asta, se duse de ingropa copilasii in baligarul de la grajd, si puse in ciur doi catei fatati de curand, pe care ii arata boierului, spuindu-i ca astfel de odrasle i-a nascut sotia. Insir-te margaritari.

Boierul se manie pe sotia sa, si o pedepsi, facand-o slujnica tigancei, iara pe tiganca o lua de sotie. Din baligar crescu doi meri cu coaja de aur. Tiganca, cum ii vazu, se tinu de cara boierului ca sa-i taie si sa-i faca scanduri de pat. Peste noapte cand se sculara, scandura de sub boier zise: “Dado, greu ti-e tie?” “Greu, ca este pagana pe mine, dara tie greu ti-e?” “Mie nu-mi este greu, ca este tata pe mine.” Insir-te margaritari.
Tiganca iara sari cu vorba:
Un taciune,
S-un carbune,
Taci, baiete, nu mai spune.
Dara boierul sari, si zise si el:
Un carbune,
S-un taciune,
Spune, baiete, spune.
Baiatul incepu:

- “Atunci bahnita, care auzise ce vorbise scandurile, starui cu dinadinsul la barbat-sau, pana ce taie scandurile. Ea le facu tandari si le puse pe foc. Doua scanteioare sarira pe cos si cazura in gradina. Din aceste scanteioare, rasarira doua steble de busuioc. Boierul avea un mielusel; el scapa in gradina si manca din acest busuioc. Indata i se auri lana. Insir-te margaritari.Cum vazu cioropina si aceasta minune, se prefacu ca e bolnava si ceru de la barbatu-sau sa-i taie mielul, ca se va insanatosi de va manca din el. Acesta se impotrivi. Ea starui. Si ca sa scape de gara-mara, ca nu-i mai tacea fleoanca, puse de-l taie. Insir-te margaritari.Tiganca trimise pe o credincioasa a ei cu matele mielului sa le spele la rau; si ca sa nu lipseasca nici un matisor, i le dete pe numar. Credincioasa spalandu-le, se rupse un crampeias si-l dete pe rau. El se opri pe un prund, si noi iesiram de acolo. Insirte margaritari.”

Si, o minune! Margaritarul se insira de la sine, fara ca copiii sa fi pus mana pe dansul.Afurisita de tiganca tot mereu le zicea, caci vedea ea unde are sa ajunga treaba:
Un taciune,
S-un carbune,
Taci, baiete, nu mai spune.
Boierul insa, caruia parca i se racorea inima cand auzea spusele baiatului, ii da ghes, zicandu-i:
Un carbune,
S-un taciune,
Spune, baiete, spune.

- “De acolo ne lua o baba si ne duse la casa ei, unde ne creste ca pe copiii ei. Boierul, stapanul acestei mosii, facu o sezatoare, si veniram si noi, si iacata-ne, teferi cum ne-a nascut muica. Insir-te margaritari.”
Toti cei de fata ramasesera cu ochii bleojditi la copilul care-si spunea basmul, si parca nu le venea a crede celor ce le auzea urechile.Atunci baiatul isi sfarsi basmul zicand:
- Si daca nu credeti, uitati-va si va incredintati.

Si deodata se dezbracara de zdrentele cele murdare, si ramasera stralucind de nu putea nimenea sa tie ochii la ei. Tatal lor insa numaidecat se repezi, si luandu-i in brate vazu ca se lipesc de inima lui, si atunci ii cunoscu ca sunt fii ai sai. Si viind si muma lor, care plansese de dansii cu lacramile cat pumnul, ii imbratisa si dansa. Si plansera de bucurie ca ii mai aduna Dumnezeu la un loc pre toti si se veselira veselie ingereasca.

Atunci boierul, amarat de amagirea si inselaciunea tigancei, porunci si aduse din herghelie doi armasari neinvatati. Apoi lega pe tiganca de coadele cailor, impreuna cu un sac de nuci, si le dete drumul sa se duca in lume, si unde cadea nuca, cadea si bucatica, pana ce nu se mai alese nici praful de dansa. Iara eu incalecai p-o sea si v-o spusei dumneavoastra asa.