Revino la prima pagina
POVESTI - BUNICA
O vaz, ca prin vis. O vaz limpede, asa cum era. Nalta, uscativa, cu parul alb si cret, cu ochii caprui, cu gura stransa si cu buza de sus crestata in dinti de pieptene, de la nas in jos. Cum daschidea poarta, ii saream inainte. Ea baga binisor mana in san si-mi zicea: Pana nu ghiceam, nu scotea mana din san. Si totdauna sanul ei era plin. Ii sarutam mana. Ea-mi da parul in sus si ma saruta pe frunte. Ne duceam la umbra dudului din fundul gradinii. Ea isi infigea furca cu caierul de in in brau si incepea sa traga si sa rasuceasca un fir lung si subtire. Eu ma culcam pe spate si lasam alene capul in poala ei. Fusul imi sfaraia pe la urechi. Ma uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se parea ca se scutura o ploaie albastra. - Ei, ce mai vrei? imi zicea bunica. - Fireste ca e rau. Casa omului fara copii e casa pustie. - Cat era de mic? - Era mic, da’ nu asa mic de tot. si cum veni ii zise: “Maria-ta, ai doi meri in gradina, unul langa altul, ca nu stii care sunt ramurile unuia si care sunt ale altuia; si cand infloresc nu stii care sunt florile unuia si care sunt ale altuia; si asti doi meri infrunzesc, infloresc, se scutura si mere nu fac. Maria-ta, sa stii ca atunci cand or lega rod asti doi meri, imparateasa o sa ramaie grea si o sa nasca un cocon cu totul si cu totul de aur”… Piticul se duse, si imparatul alerga in gradina, si cauta, cauta peste tot locul, pana dete peste ai doi meri. Merii se scuturasera de flori, ca sub ei parca ninsese, dar rod nu legasera. - Ca mosu de mica? - Asa mica de tot nu era. si zise imparatului: “Maria-ta, pana n-oi mulge un ulcior de lapte de la Zana Florilor, ce doarme dincolo de Valea Plangerii, intr-o campie de musetel, si n-oi uda merii cu laptele ei, merii nu leaga rod. Dar sa te pazesti, maria-ta, ca indata ce te-or simti florile, incep sa se miste, sa se bata, si multe se apleaca pe obrajii ei, si ea se dasteapta, ca doarme mai usor ca o pasare; si vai de cel ce l-o vedea, ca-l preface, dupe cum o apuca-o toanele, in buruiana pucioasa or in floare mirositoare, dar d-acolo nu se mai misca”… - A, nu… stiu unde ai ramas… la-a-a… Zana Florilor…Auzisem prin vis. Pleoapele-mi cadeau incarcate de lene, de somn, de multumire. si ma simteam usor, ca un fulg plutind pe o apa care curge incet, incetinel, incetisor… Si bunica spunea, spunea inainte, si fusul sfar-sfar pe la urechi, ca un bondar, ca acele cantece din burienile in care adormisem de atatea ori. - Si imparatul a incalecat pe calul cel mai bun… Cand m-am dasteptat, bunica ispravise caierul. Dar basmul? Cu capul in poala bunichii, niciodata n-am putut asculta un basm intreg. Avea o poala fermecata, si un glas, si un fus cari ma furau pe nesimtite si adormeam fericit sub privirile si zambetul ei.
|